În cartea The Child In You – „Vindecarea copilului interior”, psihologul și autorul de bestselleruri, Stefanie Stahl ne împărtășește abordarea ei dovedită de a lucra și de a se împrieteni cu copilul nostru interior. Puternică, imaginativă și practică – cu exerciții inteligente, de la cele trei poziții de percepție până la suprascrierea amintirilor vechi – ea arată cum, renunțând la „copilul nostru din umbră” și îmbrățișând „copilul nostru din soare”, putem învăța să rezolvăm conflictele, să ne formăm mai bine relații și să găsiți răspunsul la (aproape) orice problemă.
It’s not facts that make up our sense of reality, but rather our interpretations of those facts.
Stefanie Stahl
Toată lumea are nevoie de un loc în care să se simtă protejați, în siguranță și bineveniți. Toată lumea tânjește după un loc în care să se poată relaxa și să fie pe deplin ei înșiși. În mod ideal, casa copilăriei era un astfel de loc. Pentru cei dintre noi care s-au simțit acceptați și iubiți de părinți, casa noastră le-a oferit această căldură. A fost un loc încântător – exact lucru la care tânjește toată lumea. Și interiorizăm acest sentiment din copilărie – acela de a fi acceptați și primiți – ca o atitudine fundamentală, pozitivă față de viață, care ne însoțește până la maturitate: ne simțim în siguranță în lume și în propria noastră viață. Avem încredere în noi și avem încredere în ceilalți. Există noțiunea de încredere de bază, care este ca o casă în noi înșine, oferindu-ne sprijin intern și protecție.
Mulți oameni, însă, își asociază copilăria cu experiențe în mare parte negative, unele chiar traumatice. Alții au avut o copilărie nefericită, dar au reprimat acele amintiri. Abia își amintesc ce s-a întâmplat. Apoi sunt cei care cred că copilăria lor a fost „normală” sau chiar „fericită”, doar pentru a descoperi, la o examinare mai atentă, că s-au amăgit. Și deși oamenii pot încerca să reprime sau, ca adulți, să minimizeze experiențele copilăriei de nesiguranță sau respingere, există momente din viața de zi cu zi care vor dezvălui cât de subdezvoltată rămâne încrederea lor de bază. Au probleme legate de stima de sine și se îndoiesc frecvent că sunt bineveniți și că partenerul, colegii lor, șeful sau noul prieten îi plac cu adevărat. Ei nu prea se plac atât de mult, au o serie de nesiguranțe și se luptă adesea în relații. Incapabili să-și dezvolte încrederea de bază, le lipsește, prin urmare, un sentiment de sprijin intern. În schimb, ei speră că alții le vor oferi aceste sentimente de securitate, protecție, stabilitate și casă. Ei caută acasă împreună cu partenerul lor, colegii lor sau online, doar pentru a fi dezamăgiți: alți oameni pot oferi acest sentiment de acasă sporadic în cel mai bun caz. Cei cărora le lipsește o casă în interior nu vor găsi niciodată una în exterior. Nu își pot da seama că sunt prinși într-o capcană.
Idei principale în cartea „Vindecarea copilului interior”
- Realitatea este o chestiune a minții.
- Descoperă-ți copilul umbră.
- Hrănește-ți copilul soare.
Realitatea este o chestiune a minții.
Creierul nostru pare să nu aibă prea mult interes pentru presupusa realitate din afara lui. Într-adevăr, nu faptele ne formează sensul realității, ci mai degrabă interpretările noastre ale acestor fapte. Așteptările noastre joacă un rol decisiv în acest sens, așa cum a fost dovedit în numeroase studii psihologice. De exemplu, imaginați-vă că întâlniți pe cineva care are colțurile gurii curbate în sus. Putem interpreta această expresie facială în mai multe moduri, inclusiv:
- El îmi zâmbește.
- El se preface ca zâmbește pentru a mă manipula.
- Zâmbește pentru că râde de mine.
- Poate că nu observ deloc expresia celeilalte persoane.
În mod clar, orice eveniment extern poate fi evaluat și interpretat foarte diferit de oameni diferiți. Dacă s-ar întâmpla contrariul, am fi întotdeauna de acord unii cu alții și multe conflicte personale și politice pur și simplu nu ar exista.
Când ne naștem, creierul nostru este dezvoltat doar în proporție de 25%. Este capabil să stăpânească numai abilitățile de supraviețuire fizică pură, cum ar fi stabilizarea temperaturii corpului și senzația de foame și de sațietate. La începutul vieții, percepțiile noastre sunt limitate la cele de plăcere sau disconfort, iar funcțiile superioare ale creierului se dezvoltă pe măsură ce ne maturizăm.
Dezvoltarea creierului este puternic influențată de interacțiunile noastre individuale, subiective, cu mediul nostru. Părinții noștri joacă un rol important în acest sens, mai ales în primii ani de viață. Prin intermediul părinților noștri, aflăm cât de mult merităm să fim îngrijiți și ce trebuie să facem pentru a fi iubiți. Atitudinea și comportamentul lor ne modelează stima de sine. Sentimentul nostru de stimă de sine constituie imaginea noastră de sine, care are o influență puternică asupra modului în care îi percepem pe ceilalți și a așteptărilor pe care le avem de la ei. Stima de sine devine astfel epicentrul psihicului nostru.
Dacă părinții noștri ne transmit că suntem ființe iubitoare, stima noastră de sine crește. Atunci când părinții noștri ne oferă spațiul pentru a ne dezvolta propria voință, aflăm că nu suntem doar la cheremul relațiilor, ci că le putem și modela în mod activ, o recunoaștere care este și benefică pentru stima noastră de sine. Un sentiment puternic al valorii de sine, o stimă de sine sănătoasă, crește probabilitatea ca, cu o astfel de amprentă, să interpretăm colțurile smulse ale gurii ca pe un zâmbet binevoitor.
Dacă, pe de altă parte, părinții noștri sunt copleșiți și nu pot să ne dea suficientă dragoste sau libertate, vom învăța că trebuie să ne adaptăm comportamentul pentru a le face pe plac altora. Aceasta este cauza principală a unei varietăți de probleme mai târziu în viață. Oamenii care au o stimă de sine slabă se grăbesc să-i perceapă pe ceilalți ca fiind superiori lor și ca potențial ostili. Acest lucru crește probabilitatea ca ei să fie suspicioși față de cineva a cărui gură este curbată într-un zâmbet.
Descoperă-ți copilul umbră.
Psihologii se referă la amprenta pe care creierul nostru o dobândește în copilărie ca fiind copilul interior. Copilul interior poate fi văzut ca o metaforă a stimei noastre de sine. În carte, autorul diferențiez copilul interior în două aspecte: copilul umbră și copilul soare. Copilul din umbră reprezintă rănile noastre și părțile slabe și vulnerabile ale stimei noastre de sine. Copilul soare reprezintă aspectele noastre puternice și sănătoase, precum și puterile noastre de autovindecare.
Stima noastră de sine este exprimată în convingerile noastre. „Nu sunt suficient”, „Nu sunt important”, „Sunt lipsit de valoare” – acestea sunt câteva exemple tipice de credințe ale copilului nostru din umbră. Când aceste credințe sunt declanșate, ne simțim triști, fricoși, rușinați sau furioși. Acestea nu sunt sentimente plăcute, așa că depunem eforturi mari, atât conștient, cât și inconștient, pentru a evita să avem aceste sentimente. Lupta pentru perfecțiune și armonie, evitarea prin „zbor și retragere”, dorința de putere și ascunderea în spatele unei măști sunt strategii tipice de autoprotecție.
Iată un posibil scenariu: părinții lui Michael aveau de gestionat o brutărie împreună cu responsabilitățile pentru creșterea a patru copii. Erau adesea copleșiți și stresați. O consecință a fost că nu au putut să-i acorde micuțului Michael dragostea și atenția de care avea nevoie. La fel ca orice copil mic, Michael nu a înțeles că părinții lui au fost complet copleșiți. În schimb, gândurile lui mergeau de-a lungul liniilor: „Sunt o povară. Pur și simplu nu merit nimic!” Acesta este copilul lui din umbră. În multe situații, Michael se simte rapid trecut cu vederea sau ignorat și adesea crede că nu primește ceea ce merită. Apoi se simte rănit și furios. Pentru a evita aceste sentimente de inferioritate, el încearcă să îndeplinească perfect toate așteptările și să dezvăluie doar partea cea mai bună a lui. Acestea sunt strategiile lui de autoprotecție. El se aplecă adesea pe spate pentru a încerca să mulțumească tuturor. Numai când este singur îndrăznește să fie el însuși.
Pentru a scăpa de acest tipar și a-și găsi sinele autentic, Michael trebuie să se familiarizeze cu copilul său din umbră. Ar trebui să înțeleagă că modurile sale de gândire au fost imprimate de experiențele sale din copilărie și că aceste influențe pur subiective și chiar circumstanțiale determină o mare parte a modului în care își percepe realitatea actuală. El trebuie să conștientizeze că amprentele copilului său din umbră sunt arbitrare și nu reflectări adevărate ale propriei sale valori.
Hrănește-ți copilul soare.
Copilul soare reprezintă părțile noastre puternice și sănătoase. La urma urmei, majoritatea părinților fac multe lucruri corect. Copilul soare reprezintă, de asemenea, viziunea stării noastre țintă de a fi, care este vindecarea noastră. Ca adulți, acum ne putem modela propria viață în acest sens.
După ce a creat distanță cu ajutorul ego-ului său adult, Michael a înțeles deja că sunt arbitrare convingerile ei. Tehnica prinderii și comutării îl ajută să devină mai conștient de realitatea lui prezentă. Pentru a se desprinde de identificarea cu copilul său din umbră are însă nevoie de o imagine de sine adecvată cu care să se poată identifica. Acesta este copilul soarelui.
Pentru a dezvolta copilul soare, Michael are nevoie mai întâi de noi convingeri care să fie adecvate realității sale actuale. Copilul soare își reprezintă punctele forte, resursele și valorile superioare care îi oferă sprijin. Și, foarte important, prin copilul soare își va înlocui strategiile de autoprotecție cu strategii de autoreflecție.
Vechile convingeri ale lui Michael erau ceva de genul „Nu sunt suficient” și „Nu sunt important”. El le poate schimba acum în contrariile lor pozitive: „Sunt suficient” și „Sunt important”. Este decisiv ca noile sale convingeri pozitive să-și găsească aprobarea. De exemplu, dacă are o rezistență puternică la credința „Sunt important”, atunci o alternativă acceptabilă și mai puțin dificilă pentru el ar putea fi „Sunt important pentru copiii mei”. Noile convingeri trebuie acceptate în interior pentru a fi eficiente.
În continuare, Michael poate lua în considerare modul în care își poate înlocui strategiile de autoprotecție – în care el îndeplinește toate așteptările pe care oamenii le au de la el – cu strategii de auto-reflecție. Ideea aici este de a traduce noile convingeri în comportament real. Michael vrea să devină mai autentic și, prin urmare, mai onest. El are în vedere strategii de auto-reflecție: sunt atent la sentimentele și nevoile mele; Îmi asum responsabilitatea pentru bunăstarea mea; Îmi formulez opiniile și nevoile când sunt cu alți oameni.
Acum Michael trebuie să se gândească la o situație care îl poate catapulta rapid în starea lui de copil soare. De exemplu, își imaginează drumeții în munți cu cel mai bun prieten al său, cufundându-se în această scenă cu toate simțurile. În imaginația sa, cel mai bun prieten îi spune noile sale convingeri și puncte forte. Michael simte o bucurie profundă. Se simte; a ajuns la copilul lui soare.
Pentru a ancora profund această stare, el intră conștient în sentimentul său de soare-copil de mai multe ori pe zi. Cu cât face asta mai des, cu atât această nouă stare de conștiință se întipărește în el. El ajunge în „aici și acum” a realității sale adulte.
