Cartea Curajul de a nu fi pe placul celorlalți (The Courage To Be Disliked) este o analiză japoneză a lucrării psihologului Alfred Adler din secolul al XIX-lea, care a stabilit că fericirea stă în mâinile fiecărui individ uman și nu depinde de traume din trecut.
The courage to be happy also includes the courage to be disliked. When you have gained that courage, your interpersonal relationships will all at once change into things of lightness.
Ichiro Kishimi & Fumitake Koga
În 2016, oamenii au găsit dovezi concludente pentru a demonstra teoria relativității generale a lui Einstein. Timp de peste 100 de ani, o întreagă ramură a fizicii a funcționat sub ipoteza că această idee era adevărată. Demontarea unei teorii poate suna riscant, dar știința a funcționat întotdeauna în acest fel. Totul este o teorie, care așteaptă să fie dovedit că e greșită.
Prin urmare, renașterea ideilor vechi nu ar trebui să ne surprindă. În psihologie, lucrările lui Sigmund Freud și Carl Jung au dominat multă vreme. Dar acum, un contemporan opus al lor reapare: Alfred Adler. Autorii japonezi Ichiro Kishimi și Fumitake Koga i-au analizat opera de zeci de ani și acum prezintă o versiune adaptată a acesteia, gata să ne servească în căutarea fericirii.
Rezultatul este aceasta carte, The Courage To Be Disliked, un bestseller instantaneu în Japonia și acum un fenomen global, cu peste 3,5 milioane de exemplare vândute. Cartea spune povestea unui tânăr nefericit, care vizitează un filozof la marginea orașului său. Pe parcursul a cinci conversații, profesorul îl ajută să preia controlul asupra propriei vieți și asupra fericirii.
Idei principale în cartea „Curajul de a nu fi pe placul celorlalți”
- Este periculos să crezi că trecutul tău îți determină viitorul.
- Dacă te concentrezi pe ce este în neregulă cu tine, s-ar putea să cauți motive să te urăști intenționat.
- Cea mai mare parte din ceea ce credem că ar fi o competiție este doar o invenție care ne afectează starea.
Trecutul tău nu îți determină viitorul.
Cuvântul cheie în psihologia freudiană este „traumă”. Acesta afirmă că cea mai mare parte a imaginii noastre de sine prinde rădăcini adânci în psihicul nostru la o vârstă fragedă. Prin urmare, experiențele proaste vor duce la multe probleme mai târziu. Drept urmare, Freud a presupus că cea mai mare parte a vieții noastre de adulți este petrecută încercând să luptăm, să dezvăluim și să depășim convingerile noastre limitative din trecut.
Potrivit lui Adler, acest lucru nu este adevărat. Deși a fost de acord că ne formăm un stil de viață de la început, fie că este un optimist sau un pesimist, de exemplu, el nu credea că acesta este un punct fix al caracterului nostru. Adler a apărat ideea că putem schimba cine suntem în orice moment.
Și ce dacă ai putea lega defectele tale de două – trei întâmplări din copilărie? Le poți schimba doar acum, în prezent. Trebuie să crezi că se poate întâmpla ceva diferit pentru a rupe vechile tipare. Și poți alege oricând această nouă perspectivă.
A te urî pe tine însuți este mai degrabă o modalitate de a-i ține pe ceilalți la distanță, nicidecum un comportament justificat.
Unul dintre studenții autorului a recunoscut odată că nu se plăcea pe sine pentru că era prea conștient de propriile defecte. Adler a clasificat astfel de defecte în două categorii: inferiorități obiective și subiective. Cele obiective sunt cele pe care le putem măsura și confirma, cum ar fi să fii mai scund decât altcineva sau să ai mai puțini bani. În schimb, fabricăm inferiorități subiective.
În timp ce vorbea cu studentul, și Kishimi și-a dat seama că defectele pe care le-a văzut tânărul nu erau reale. În esență, și-a inventat motive pentru a se ura pentru a căuta izolarea de ceilalți și, astfel, pentru a evita să se rănească. Singurătatea a fost cauza stării lui deplorabile, nu efectul oricăror deficiențe reale.
Adler a spus că singurele inferiorități cu care trebuie să ne confruntăm activ sunt cele obiective și numai dacă ne împiedică cu adevărat să ne atingem obiectivele. Dar cele subiective nici măcar nu sunt acolo, așa că asigurați-vă că le sondați înainte de a vă considera nedemn.
Un antidot minunat la această problemă este, după cum spune autorul Kamal Ravikant, să te iubești pe tine însuți ca și cum viața ta depinde de asta.
O mentalitate competitivă îți distruge sănătatea mintală.
Mark Twain a remarcat că „obiceiul de a ne compara este moartea bucuriei”. Acest lucru este ceva cu care Adler ar fi de acord. El a văzut societățile competitive ca fiind dăunătoare sănătății noastre mintale și bunăstării. Astăzi, acesta este un subiect proeminent în dezbaterile despre cultura occidentală vs. estică. Țări precum Japonia și China au, de asemenea, concurență, dar, în general, sunt mai concentrate pe cooperare, în timp ce națiuni precum SUA și Germania se concentrează cu adevărat pe tipurile de câștigători individuali.
Problema este că, dacă tu crezi că pentru a fi fericit trebuie să câștigi un anume joc, ori să câștigi bani, să obții aprecieri sau să ai prieteni, vei fi mereu nefericit. Învinșii se simt rău că au pierdut, câștigătorii își fac în mod constant griji pentru succesul lor.
Adler a căutat ceva mult mai productiv pentru a defini scopul psihologiei: să ajute oamenii să fie curajoși. Odată ce renunți la o mentalitate îngustă, competitivă și îmbrățișezi abundența, nu vei simți niciodată că cineva te ține pe loc. La urma urmei, există destule pentru toată lumea și atâta timp cât lucrezi la tine însuți, poți obține orice îți dorești!
