Cartea Cum să crești un adult (How to Raise an Adult), scrisă de Julie Lythcott Haims, servește drept ghid practic pentru toți părinții care doresc să crească adulți responsabili și independenți, dar adesea se prind căzând în capcana de a-și proteja excesiv copiii și de a le inhiba de fapt evoluția naturală și procesul de creștere.
Why did parenting change from preparing our kids for life to protecting them from life, which means they’re not prepared to live life on their own?
Julie Lythcott-Haims
Copiii sunt o binecuvântare în viața fiecărui părinte, dar cu siguranță impun o provocare atunci când vine vorba de creșterea lor. Fiecare copil este diferit. Unii copii se descurcă mai bine decât alții la școală, la sport sau în situații de viață. Părinții sunt și ei destul de diferiți. Unii preferă să ofere totul pentru copiii lor, în timp ce altora le place să-și pună copiii să lucreze pentru ceea ce primesc.
Găsirea stilului parental potrivit pentru copilul tău poate fi o sarcină dificilă. La urma urmei, niciun copil nu vine cu instrucțiuni, nu? Cu toate acestea, un lucru este sigur – nimic bun nu iese din exagerarea lucrurilor. Totuși, găsirea limitei între a-ți proteja copilul și a nu-l lăsa să experimenteze viața poate fi uneori neclară. Deci, cum se poate spune care este modalitatea corectă de a crește un copil?
Din fericire, cartea Cum să crești un adult are câteva răspunsuri! Învățând cum arată un mod adecvat de a fi părinte, cum să-ți înțelegi copilul când vorbește cu tine și cum să-l crești pentru a deveni adulți responsabili, independenți, care se descurcă bine în societate, copilul tău va prospera în copilărie și viața de adult.
Idei principale în cartea „Cum să crești un adult”
- Supra-parentingul (sau parenting-ul excesiv) este una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții.
- Un copil are mai multe șanse să abuzeze de droguri și să aibă probleme psihologice dacă a crescut cu părinți care îl protejau excesiv.
- Timpul de joacă are un rol important în dezvoltarea copilului.
Poate că nu îți dai seama, dar probabil că îți protejezi prea mult copiii
Sarcina părinților este de a oferi copiilor lor un spațiu sigur pentru dezvoltare și creștere. Dar cum se poate spune când devine prea sigur? A face prea mult un lucru bun este cunoscut și sub numele de parenting elicopter, ceea ce implică a fi un părinte care supraveghează și se implică constant în viața copiilor lui, ceea ce, la rândul său, îi va face adulți dependenți și iresponsabili mai târziu.
Înțeleg! A permite copiilor tăi să exploreze lumea singuri poate fi un gând înfricoșător. La urma urmei, nu ai dori ca ei să aibă contact cu persoane sau locuri periculoase, mai ales dacă nu ești prin preajmă. Cu toate acestea, uneori, aceste motive tind să devină iraționale și îi pot împiedica să-și dezvolte propriile mecanisme de apărare și filtre ale minții.
Părinții devin, de asemenea, intruzivi pentru copiii lor prin gestionarea activităților extrașcolare în mare măsură. Deși pot crede că fac ceea ce este mai bine pentru copiii lor, uneori s-ar putea să nu fie cazul.
Dacă copilul tău are alte înclinații naturale decât te așteptai, este mai bine să-l lași să urmeze asta. Mai mult, nu intri în spațiul lor personal sau în viața personală, cum ar fi cercul lor de prieteni de la școală. Deși ați putea crede că instituția de învățământ pe care ei o frecventează, îi tratează nedrept pentru că le-a dat o notă proastă. Încercați să fiți cât mai obiectiv posibil înainte de a vă duce să cereți explicații.
Părintele extrem de protectiv duce la pierderea abilităților de viață, care la rândul ei provoacă probleme psihologice
Din păcate, a fi un părinte supraprotector face mai mult rău decât bine pe termen lung. Dacă un copil crește crezând că părinții lui vor face ca problemele să dispară și îi vor rezolva orice neplăcere care ar putea apărea, de îndată ce realitatea îî aruncă o provocare din viața reală, se va speria. Din păcate, părinții nu pot fi întotdeauna prin preajmă când viața devine grea, așa că adulții care au crescut cu parinți supra-protectori, simt că viața este nedreaptă față de ei în comparație cu semenii lor.
Ca atare, se simt copleșiți și apelează la abuzul de substanțe pentru a-și îneca gândurile și pentru a atenua acele emoții negative. De fapt, American College Health Association sugerează că 81,3% dintre studenți s-au simțit copleșiți de obligațiile lor academice. Mulți chiar dezvoltă depresie, niveluri neobișnuite de anxietate la locul de muncă și niveluri ridicate de stres în general doar prin îndeplinirea unor sarcini simple, cum ar fi să-și țină pasul cu programul de lucru sau să-și mențină casa curată.
Prin urmare, părinții care exagerează în sarcinile de protectori ai copiilor lor și îi cresc într-o bulă fericită, departe de necazuri și îndatoriri, le fac de fapt rău. Dacă doriți să evitați să deveniți unul, asigurați-vă că trageți copilul la răspundere pentru greșelile lui, dar și că îl răsplătiți atunci când este cazul.
Echilibrează timpul de joacă cu cel pentru învățarea abilităților în programul copilului tău
Timpul de joacă este o necesitate în viața fiecărui copil. Când un copil își petrece timp neplanificat, jucându-se și pur și simplu explorând lumea, testând diferite ipoteze despre ceea ce funcționează și ce nu și descoperind natura, mintea lui se dezvoltă. În acest timp, este important ca părintele să nu intervină prea mult, deoarece poate distrage atenția copilului și poate altera calitatea timpului de joacă.
Desigur, dacă integritatea lor fizică este în pericol, este datoria părinților să intervină și să-și salveze copilul de amenințare. Cu toate acestea, asigurați-vă că vă gândiți de două ori înainte de a clasifica ceva ca o potențială amenințare, deoarece poate fi doar un disconfort minor pentru copilul dvs. și, astfel, nu trebuie să deveniți supraprotector cu el. Amintiți-vă că timpul de joacă este o modalitate excelentă de a dezvolta abilități și competențe.
Cu toate acestea, amintiți-vă că există o limită la cât de mult ar trebui să se joace un copil, pentru că dacă îi permiteți să petreacă întreaga zi după bunul plac, va ajunge să crească și să creadă că viața este un loc fără griji, unde responsabilitățile sunt ale altcuiva. Din păcate, știm cu toții că nu este cazul. Ca atare, planificați ceva timp pentru ca el să învețe, să citească, să facă ceva practic sau să-și dezvolte anumite abilități.
